x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul va suplimenta bugetul MAI cu peste 11 milioane de lei în scopul combaterii pornografiei infantile

Guvernul va suplimenta bugetul MAI cu peste 11 milioane de lei în scopul combaterii pornografiei infantile

22 Oct 2021   •   12:45
Guvernul va suplimenta bugetul MAI cu peste 11 milioane de lei în scopul combaterii pornografiei infantile

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de vineri, printr-o hotărâre, suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne cu peste 11 milioane de lei, banii urmând să fie alocaţi Poliţiei Române pentru dotarea logistică necesară în domeniul combaterii pornografiei infantile.

În nota de fundamentare se arată că prin proiectul de act normativ se propune "suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021 cu suma de 11.656 mii lei credite de angajament şi bugetare, în vederea achiziţionării de echipamente hardware şi software, precum şi licenţe necesare îndeplinirii atribuţiilor Poliţiei Române în domeniul combaterii pornografiei infantile".

Printr-o altă hotărâre, Executivul va aproba modificarea şi completarea HG nr. 651/ 2021 pentru aprobarea programului de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2021, precum şi modificarea articolului 8 alineat (1) din HG nr. 652/2021 privind aprobarea programului de susţinere a producţiei de plante aromatice pentru anul 2021.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pentru programul de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2021 se are în vedere "suplimentarea valorii în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar cu 210 euro (...) cu condiţia să nu fie depăşită suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare".

Tot acolo se arată că resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt "în sumă 153.730 mii lei, reprezentând echivalentul a 31.551 mii euro" şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021.

Totodată, pentru programul de susţinere a producţiei de plante aromatice pentru anul 2021, resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute sunt "în suma de 2.270,5 mii lei, reprezentând echivalentul a maximum 465,968 mii euro" şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021.

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi adoptarea unei hotărârii privind plata unei contribuţii financiare voluntare a României la bugetul Comunităţii Democraţiilor (CoD) reprezentând echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro.

În cadrul şedinţei va fi adoptat şi un memorandum pentru desemnarea unui coordonator naţional responsabil cu coordonarea şi implementarea Recomandării privind Garanţia pentru Copii, propunerea în acest sens fiind ca poziţia să fie ocupată de ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan.

" Prin Recomandarea nr. 1004/2021 Consiliul Uniunii Europene a instituit Garanţia pentru copii. Obiectivul recomandării îl constituie prevenirea şi combaterea excluziunii sociale prin garantarea accesului copiilor aflaţi în dificultate la un set de servicii esenţiale, contribuind astfel totodată la susţinerea drepturilor copiilor prin combaterea sărăciei în rândul acestora şi prin promovarea egalităţii de şanse", se spune în memorandum.

Tot în şedinţa de vineri, Guvernul ar urma să aprobe noi restricţii cu scopul gestionării pandemiei de COVID-19, potrivit unui anunţ în acest sens al preşedintelui Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după o şedinţă de lucru cu responsabilii guvernamentali privind gestionarea epidemiei de COVID-19, că, începând de săptămâna viitoare, vor fi instituite mai multe restricţii pentru oprirea pandemiei, printre care instituirea obligativităţii măştii "peste tot", restricţionarea circulaţiei pe timpul nopţii, cu excepţia celor vaccinaţi, pe timpul zilei accesul urmând a fi permis la diverse activităţi doar cu certificatul verde.

"Este regretabil, dar trebuie să instituim restricţii, care vor intra în vigoare de luni. Guvernul va hotărî în cel mai scurt timp, vineri, foarte concret, ce restricţii intră în vigoare. Asta după ce Comitetul Naţional şi experţii vor stabili cu toate detaliile aceste norme şi le vor transpune şi în limbaj juridic", a afirmat Iohannis la Palatul Cotroceni. 

×