x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Harghita: Un urs a intrat în bucătăria unui hotel. Jandarmii au avut 12 intervenții în weekend

Harghita: Un urs a intrat în bucătăria unui hotel. Jandarmii au avut 12 intervenții în weekend

12 Iul 2021   •   11:05
Harghita: Un urs a intrat în bucătăria unui hotel. Jandarmii au avut 12 intervenții în weekend
Sursa foto: AMP Libearty

Jandarmii au intervenit în weekend în 12 cazuri pentru îndepărtarea unor urși care au ajuns în zone locuite din județul Harghita. Unul dintre animale a intrat în bucătăria unui hotel, iar un altul pe peronul gării din Băile Tușnad.

Potrivit Jandarmeriei Harghita, de vineri și până luni au fost primite 12 apeluri prin 112 prin care era semnalată prezența unor urși în localitățile Băile Tușnad, Borsec și Toplița.

Patru apeluri au fost înregistrate vineri, trei din stațiunea Băile Tușnad și unul din Borsec. La apelurile din Băile Tușnad a intervenit un echipaj de jandarmerie, iar la Borsec, un echipaj de ordine publică format din jandarm și polițist. Dacă la Băile Tușnad a fost nevoie ca urșii să fie îndepărtați în afara localității, la Borsec acesta nu a fost găsit.

Sâmbătă, au fost înregistrate șapte apeluri, patru din Băile Tușnad și trei din municipiul Toplița.

Primul apel a fost făcut la miezul nopții, fiind semnalată o ursoaică cu pui pe peronul gării din stațiune, aceasta fiind îndepărtată spre pădure. Noaptea s-a încheiat cu un apel făcut de către un bărbat, prin care se semnala prezența unei ursoaice cu pui în bucătăria unui hotel din Băile Tușnad. Un echipaj de ordine publică, format din polițist și jandarm a reușit scoaterea acesteia din interiorul clădirii și îndepărtarea spre pădure, în afara zonelor locuite.

Au urmat trei apeluri într-un timp foarte scurt, făcute din Toplița, începând cu ora 13:00, fiind observat un urs care se deplasa prin curțile caselor, inclusiv prin râul Mureș. La fața locului au fost trimise atât echipaje de jandarmerie, cât și echipaje de poliție, ursul într-un final părăsind zona unde fusese semnalat.

Ziua de sâmbătă a fost încheiată de două apeluri făcute din Băile Tușnad, la o distanță de două ore, în ambele cazuri jandarmii îndepărtând urșii spre pădure.

Duminică, a fost înregistrat un apel în care un bărbat a semnalat prezența unui urs în apropierea unui hotel din Băile Tușnad. Acesta se afla în apropierea unui tomberon și se hrănea cu resturi alimentare. Echipajul de jandarmerie a îndepărtat ursul înspre pădure.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: urşi