x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Historia Viva” la Muzeul Naţional de Istorie a României

“Historia Viva” la Muzeul Naţional de Istorie a României

de Carmen Anghel    |    20 Feb 2014   •   16:25
“Historia Viva” la Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă lansarea unei serii de conferinţe reunite sub genericul “Historia Viva”.  Istoria pe inţelesul tuturor, cele mai noi descoperiri vor fi explicate şi prezentate  publicului.

 “Acest demers cultural este ocazionat de rezultate recente ale cercetărilor efectuate de specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a României şi din instituţiile partenere în cadrul unor programe şi proiecte naţionale şi internaţionale. Muzeul Naţional de Istorie a României doreşte astfel să aducă în atenţia publicului şi a specialiştilor atât teme de actualitate în domeniul istoriei, arheologiei şi numismaticii, cât şi diverse bunuri importante din patrimoniul cultural intrate în colecţiile sale în ultimii ani.”, informează MNIR.

Lansarea seriei de conferinţe reunite sub genericul “Historia Viva” va avea loc la sediul muzeului, vineri, 28 februarie 2014, cu începere de la ora 11:00. Prima temă este “Tărtăria – Podu Tărtăriei: un nou sit din prima epocă a fierului pe valea Mureşului mijlociu” şi va fi susţinută de dr. Corina Borş. La 12 martie va fi  conferinţa “Dincolo de strălucirea aparentă – Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente”, iar la 27 martie va fi o conferinţă având ca temă generală cercetările recente privind situl neo-eneolitic de la Borduşani.

“Întemeiat cu peste patru decenii în urmă, Muzeul Naţional de Istorie a României este una dintre cele mai importante instituţii publice de cultură ale ţării, fiind deţinătorul unora dintre cele mai valoroase bunuri istorico-arheologice şi numismatice din patrimoniul cultural naţional. Misiunea muzeului este axată pe cercetarea, protejarea şi punerea în valoare a moştenirii noastre istorice, ca parte a patrimoniului umanităţii. Prin lansarea seriei de conferinţe reunite sub genericul “Historia Viva”, instituţia noastră doreşte să facă cunoscute activităţile şi rezultatele specifice prin care se constituie şi îmbogăţesc în mod constant colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României,”, informează muzeul.


×