Alti doi fetusi au fost descoperiti duminica la Gropnita, in timpul unei slujbe de sfintire a padurii.
Numarul total al cadavrelor descoperite in padurea ieseana se ridica astfel la 80. "La initiativa Primariei, am mers impreuna cu cativa sateni si doi preoti sa sfintim locul, sa nu mai fie bantuit de rele. Mergand asa, am vazut la baza unui copac inca doi fetusi. Erau foarte mici si uscati", a povestit Vasile Gradinaru, primarul comunei Gropnita.
Seful Politiei Iasi, comisarul-sef Gheorghi Plai, a declarat ca va trimite o echipa care sa ridice cei doi fetusi descoperiti duminica in padurea de la Gropnita. In ceea ce priveste persoana sau persoanele care ar fi aruncat avortonii in padure, comisarul-sef a precizat ca ancheta este in desfasurare, dar nu a oferit detalii. Pana acum s-a stabilit ca fetusii provin de la Institutul de Anatomie din cadrul UMF Iasi, ca sunt vechi de peste zece ani si ca au servit ca material didactic. Fostul sef al Institutului de Anatomie de la Universitatea de Medicina, Dan Antohe (foto), a declarat ca avortonii provin din colectii personale ale profesorilor universitari.