x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În vreme de criză, Biroul Permanent vrea să acorde prime de două milioane euro

În vreme de criză, Biroul Permanent vrea să acorde prime de două milioane euro

de Veronica Micu    |    18 Mar 2009   •   00:00
În vreme de criză, Biroul Permanent vrea să acorde prime de două milioane euro

Criza pare că nu este pentru toată lumea. Excepţie fac angajaţii Camerei Deputaţilor. Departe de ochii presei, Biroul Permanent a discutat despre acordarea unor prime, care s-ar putea ridica la suma de două milioane de euro, numai pentru acest an.



Fondul de premiere este destul de generos, scrie Antena3.ro. El a fost împărţit de fiecare preşedinte de comisie, şef de grup parlamentar şi director din Camera Deputaţilor angajaţilor din subordine. Împărţire care a ajuns la urechile presei, lucru care l-a cam deranjat pe secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu. "Nu ştiu de ce m-aţi întrebat pe mine de fondul de premieri, că-s multe sau că-s puţine... Sunt lucruri prevăzute de lege şi înseamnă 10% din fondul de salarii şi se referă la un trimestru, nu la o lună", a declarat Barbu. Suma respectivă se ridică, însă, la valoarea de peste 500.000 euro pe trimestru. "Este o chestiune legală... Putem să discutăm despre caracterul ei moral", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. De aceea, la cabinetul preşedintelui, premierea nu se va aplica, însă în cazul altora, şeful va stabili acest lucru.

×
Subiecte în articol: romania