x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Deținuți prinși că vindeau droguri în penitenciar pe pachete de țigări

Deținuți prinși că vindeau droguri în penitenciar pe pachete de țigări

de Redacția Jurnalul    |    06 Dec 2023   •   16:45
Deținuți prinși că vindeau droguri în penitenciar pe pachete de țigări

Polițiștii și procurorii DIICOT au documentat activitatea mai multor deținuți care vindeau droguri în penitenciar. Drogurile erau aruncate peste gardul închisorii sau ajungeau prin pachetele cu mâncare și erau vândute pe pachete de țigări, potrivit IGPR.

Polițiștii bucureșteni, împreună cu procurorii DIICOT, au documentat activitatea infracțională a 20 de persoane, din care 17 persoane arestate în alte cauze, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

În perioada 2022 - 2023, persoanele încarcerate, aflate în executarea unor pedepse privative de libertate aplicate de instanțe pentru comiterea unor infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social (trafic de droguri de mare risc, omor, tâlhărie, furt, trafic de persoane, pornografie infantilă, agresiune sexuală, viol), ar fi introdus în interiorul penitenciarului, cu sprijinul unor rude sau al unor persoane din anturajul apropiat, heroină și cocaină, pe care le-ar fi vândut unor deținuți.

Din cercetările efectuate a rezultat că drogurile ar fi fost aruncate peste gardul împrejmuitor în curtea locului de detenție ori ascunse în diverse produse alimentare sau obiecte de vestimentație.

În interiorul penitenciarului, dozele ar fi fost distribuite direct sau prin utilizarea unor sisteme artizanale de transport, iar prețul ar fi fost stabilit preponderent în pachete de țigări.

În situația în care dealerul ar fi convenit ca plata să se facă în bani, sumele ar fi fost achitate de intermediarii consumatorului, rude sau persoane apropiate, fie direct, fie prin transfer bancar în conturi ale unor persoane indicate de traficant.

Din probatoriul administrat, a rezultat că prețul unei doze de 0,01 grame de heroină ar fi fost echivalat cu 10 pachete de țigări, iar al uneia de 0,4 grame de cocaină era de 1.500 – 2.000 de lei, rezultând astfel că valoarea unui gram de heroină s-ar fi ridicat la aproximativ 25.000 de lei, iar a unui gram de cocaină la 5.000 de lei.

Cu sprijinul Direcției Prevenire a Criminalității și Terorismului și în directă colaborare cu reprezentanții birourilor de prevenire a criminalității și terorismului din cadrul a două penitenciare, au fost controlate camerele de detenție, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a 19 persoane cercetate, față de care procurorii DIICOT au formulat propunere.

Anterior, într-o cauză similară, procurorii DIICOT au dispus, prin rechizitoriul din data de 1 noiembrie 2023, trimiterea în judecată a 12 persoane cercetate, dintre care 9 aflate în arest preventiv, una aflată în arest la domiciliu și două sub măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și complicitate la trafic de droguri de mare risc.

În sarcina acestora s-a reținut că, pe parcursul anului 2023, în mod repetat, ar fi introdus și comercializat, în interiorul unui penitenciar, droguri de mare risc (heroină), pentru sume cuprinse între 200 și 1.500 de lei sau la „prețul” de 10 pachete de țigări pentru o doză.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: igpr droguri detinuti