x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu la o casă de vacanţă din județul Brașov. 30 de persoane au fost evacuate

Incendiu la o casă de vacanţă din județul Brașov. 30 de persoane au fost evacuate

01 Ian 2016   •   11:37
Incendiu la o casă de vacanţă din județul Brașov. 30 de persoane au fost evacuate
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Acoperişul şi mansarda unei case de vacanţă din satul Breaza, comuna Lisa, localitate aflată la o distanţă de 20 de km de municipiul Făgăraş, au fost cuprinse de flăcări vineri dimineaţa, în jurul orei şase, 30 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, care petreceau Revelionul, fiind evacuate.

"Incendiul a cuprins acoperişul şi mansarda casei de vacanţă, construite din lemn. Persoanele au fost evacuate, un singur tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost uşor intoxicat cu fum. El a fost transportat la Spitalul municipal din Făgăraş şi se află în afara oricărui pericol. Se pare că proprietarul casei de vacanţă şi-a invitat mai mulţi prieteni pentru a petrece Revelionul. Deocamdată nu se cunoaşte cauza producerii incendiului'', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.

Potrivit oficialului ISU, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi o motopompă.

Sursa: Agerpres

×