Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Incidentul aviatic de sâmbătă, de la Timişoara, a fost prima situaţie de o asemenea gravitate cu care s-au confruntat autorităţile aeroportuare şi judeţene în ultimii 20 de ani.
Dincolo de succesul operaţiunii, a unei aterizări forţate fără victime, se ascund grave deficienţe ale serviciilor de intevenţie, de la dotarea precară şi până la modul de gestionare a unei asemenea situaţii reale de criză. Trei factori au făcut ca cele 51 de persoane să nu devină victime sigure ale unui accident aviatic fără precedent pe Aeroportul din Timişoara: îndemânarea piloţilor, curajul pompierilor şi... norocul.
AMBULANŢE DE LA PRIVAŢI
Încă de la ora 8:00, când piloţii au anunţat turnul de control că au o problemă la trenul de aterizare faţă, spre aeroport au început să gonească maşini de pompieri, Salvări, unitatea de descarcerare, Poliţia, Jandarmeria, dar şi autorităţile judeţene de vârf. Cei de la sol au avut timp aproape 2 ore pentru a găsi o soluţie de aterizare în relativă siguranţă, precum şi o soluţie pentru amenajarea pistei. Din convorbirile dintre pilotul aeronavei şi turnul de control reiese că, după eliberarea cherosenului din rezervoare, pilotul a cerut imperativ punerea pe pistă a covorului de spumă ignifugă în maxim 5 minute, şi nu în 10 minute, aşa cum sugera controlorul de trafic. Mai mult, acesta din urmă îi cere pilotului să le mai acorde două-trei minute pentru a aranja întregul dispozitiv de criză, cu ambulanţe şi autospeciale de pompieri. Serviciul de Ambulanţă Timiş şi SMURD au trimis la aeroport aproape toate ambulanţele din dotare. Atunci când au înţeles că pilotul va folosi metoda aterizării forţate, autorităţile au apelat disperate la serviciile private de ambulanţă din oraş, ştiind că, în caz de prăbuşire, ambulanţele statului sunt prea puţine pentru un număr de 51 de potenţiale victime.
AUTORITĂŢILE ŞI PIAŢA DE IMAGINE
În timp ce pe pistă şoferii de pe salvări şi maşini de pompieri primeau diverse ordine, jandarmii erau preocupaţi cu ţinerea la distanţă a zecilor de ziarişti, forografi şi cameramani. Preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, a năvălit pe pistă cu o maşină de teren particulară, trecând fără a fi controlat de nici un filtru, cu toate că acesta nu are nici un fel de atribuţie în astfel de situaţii. În acelaşi timp, prefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, asista neputincios la întreaga scenă, departe de ochii presei, ajunse înaintea sa la faţa locului. Principalul merit pentru evitarea unui dezastru aparţine celor doi piloţi care au reuşit să controleze traiectoria aeronavei şi au golit parţial rezervoarele cu kerosen. "Chiar şi aşa, la frecarea cu pista, fuselajul ar fi scos scântei, iar pericolul unei explozii era iminent. De aceea am apelat la covorul de spumă ignifugă, pe care îl folosim la stringerea incendiilor. Era soluţia cea mai rapidă şi pe care o cunoaştem", ne-a declarat generalul Mihai Benga, comandatul ISU Banat. Pe aeroporturile moderne se folosesc alte soluţii în cazul în care avionul trebuie să aterizeze fără unul sau mai multe dintre trenurile de aterizare. Gideon Ewers, purtător de cuvânt la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Piloţilor de Linii Aeriene, a declarat că "spuma se folosea la astfel de incidente în anii 1940 şi 1950, pentru a preveni aprinderea kerosenului. Astfel de agenţi spumanţi se mai folosesc extrem de rar în aviaţia comercială, la situaţii în care trenul de aterizare nu poate fi coborât. Este neobişnuit pentru zilele noastre să se mai folosească spumă ignifugă, pentru că avioanele folosesc combustibili mai puţin volatili decât benzina, care se folosea la avioanele vechi, cu motoare cu pistoane".
