Problemele psihice nu trebuie să constituie un impediment pentru viaţa socială a oamenilor care sunt afectaţi la un moment dat de ele. Nici pentru angajarea acestora în companii, mai ales pentru că angajatorii au foarte multe beneficii de pe urma persoanelor cu dizabilităţi, nu numai din punct de vedere financiar, ci şi datorită performanţelor pe care aceste persoane le demonstrează adesea, după ce participă la programele de recuperare, redevenind persoane normale.
Unul dintre obiectivele principale ale proiectului "Dreptul la şanse egale", susţinut de DGASPC sector 6 în parteneriat cu fundaţia Estuar, este acela de a reintegra social persoanele cu probleme de sănătate mintală, iar pasul cel mai important în acest proces foarte complex şi complicat este readucerea lor pe piaţa muncii. Numărul de beneficiari s-a ridicat la 103, dintre care 8 persoane au fost angajate în cadrul proiectului. Unii dintre ei au devenit lideri ai grupurilor de beneficiari, alţii îşi demonstrează talentul confecţionând lumânări parfumate decorative sau bijuterii deosebit de frumoase. Toţi contribuie la realizarea revistei fundaţiei, cu texte, fotografii sau desene impresionante. Iar cel mai important lucru realizat prin acest proiect este că oamenii reîncep să comunice şi să se integreze în grupuri. Psihologii fundaţiei Estuar au întâlnit cazuri de persoane care au reuşit să-şi depăşească problemele de sănătate mintală şi şi-au reluat vechile meserii, asta cu ajutorul susţinut al unei întregi echipe de specialişti. Specialiştii arată că există şi oameni cu funcţii de conducere în companii care din când în când simt nevoia să se consulte cu psihologii, pentru a-şi putea continua viaţa socială şi activitatea profesională, nu doar persoane diagnosticate, deja excluse din societate, iar şansele de reabilitare ale celor care au probleme sunt maxime atunci când aceştia reuşesc să se facă ascultaţi şi înţeleşi.
EXCLUŞI DE SOCIETATE. Cei mai mulţi dintre beneficiari sunt însă, din păcate, victimele excluziunii sociale, care se dovedeşte a fi adevărata boală a celor care suferă de boli psihice. Dacă familia şi societatea ar învăţa să-i accepte şi să-i susţină, aceştia ar putea merge mai departe, iar boala şi-ar stopa evoluţia pe o perioadă suficient de îndelungată astfel încât să nu afecteze viaţa indivizilor. Proiectul "Dreptul la şanse egale" este derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6, Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia Estuar şi finanţat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Phare 2006, "Coeziune Economică şi Socială, Servicii Sociale". Obiectivul general al proiectului este reprezentat de crearea unui serviciu social complex de integrare în comunitate a adulţilor cu probleme de sănătate mintală. Proiectul, finalizat ieri, a fost centrat pe nevoile beneficiarilor în decurs de 13 luni, urmând a fi susţinut financiar în continuare pe o perioadă de trei ani de către DGASPC Sector 6. Prin activităţile acestui proiect s-a vizat dezvoltarea serviciilor de îngrijiri comunitare complexe în favoarea includerii sociale a adulţilor cu probleme de sănătate mintală şi în favoarea reducerii spitalizării psihiatrice pe termen lung. Se urmăreşte dezvoltarea parteneriatului şi cooperarea cu instituţiile neguvernamentale şi cu ceilalţi actori sociali pentru dezvoltarea unei structuri comunitare de servicii de îngrijire pentru adulţii cu probleme de sănătate mintală, bazat pe un model de bună practică acceptat la nivel european.
Citește pe Antena3.ro