x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INEDIT. Româncă obligată de soţul ei să se prostitueze! De ce acum îşi cheamă clienţii la tribunal

INEDIT. Româncă obligată de soţul ei să se prostitueze! De ce acum îşi cheamă clienţii la tribunal

01 Iun 2016   •   14:50
INEDIT. Româncă obligată de soţul ei să se prostitueze! De ce acum îşi cheamă clienţii la tribunal
Sursa foto: FOTO: Spynews.ro

Elena C., originară din Iaşi, s-a căsătorit când era încă foarte tânără. Apoi a devenit mama unui băieţel, iar viaţa a început să fie din ce în ce mai grea.

 

De aceea, soţul ei, un bărbat care refuza să-şi caute de lucru, i-a cerut să-l urmeze în Germania şi să se prostitueze pentru a putea să întreţină familia, scrie spynews.ro.

 

Constrânsă de sărăcie, dar şi de amenţările repetate ale soţului, Elena a acceptat, iar în scurt timp viaţa cuplului s-a schimbat radical.

 

Pasionaţi de ea, nemţii nu s-au uitat la bani, iar după patru ani, cei doi aveau deja, numai din banii obţinuţi din prostituţie, trei TIR-uri, o vilă în judeţul Dâmboviţa, o maşină de lux în valoare de 32.000 de euro şi un kilogram de aur. În plus, alţi bani au fost investiţi de bărbat în agricultură.

 

Doar că, în momentul în care şi-a anunţat soţul că nu mai vrea să se prostitueze, acesta a bătut-o. Elena a cerut divorţul la judecătoria Găeşti, însă, atunci când s-a pus problema partajului, aceasta şi-a dat seama că soţul, Ionuţ S., pusese toate bunurile pe numele mamei sale.

 

Ca urmare, aceasta a cerut proba cu martori şi s-a înţeles cu mai mulţi clienţi fideli pe care i-a avut în Germania să vină la Găeşti şi să spună judecătorilor, prin intermediul unui translator autorizat, câţi bani i-au dat româncei în timp ce soţul ei nu muncea.

Citeste articolul complet, pe spynews.ro

Ionut S., fostul sot al Elenei C. / FOTO: Spynews.ro

×
Subiecte în articol: prostituata prostitutie germania tribunal