x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, cea mai mare inflatie din UE în martie, dar în scădere, urmată la distanță de Croația

România, cea mai mare inflatie din UE în martie, dar în scădere, urmată la distanță de Croația

de Redacția Jurnalul    |    17 Apr 2024   •   15:15

România a avut în luna martie cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, de 6,7%, la mare distanță de următoarea clasată, Croația, cu 4,9%, arată datele publicate miercuri de Biroul european de Statistică Eurostat, informează Ziarul Financiar.

Media la nivelul UE a fost de 2,6%, în scădere de la 2,8% în februarie, în timp ce în martie 2023 rata inflației era de 8,3%. În zona euro, rata medie a fost de 2,4%.

Țările membre care s-au bucurat de cele mai mici rate ale inflației au fost Lituania (0,4%), Finlanda (0,6%) şi Danemarca (0,8%).

La polul opus se află România, Croația, Estonia şi Austria (ultimele două cu 4,1%). Totuşi, situația din România s-a ameliorat față de februarie, când inflația anuală era de 7,1%. În cazul Croației şi Austriei, rata este în creştere în martie.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: inflatie UE România