x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Infotrafic. Pe autostrada A2 vântul bate cu putere, spulberând zăpada de pe câmp pe partea carosabilă. Ce drumuri sunt închise

Infotrafic. Pe autostrada A2 vântul bate cu putere, spulberând zăpada de pe câmp pe partea carosabilă. Ce drumuri sunt închise

31 Dec 2014   •   12:55
Infotrafic. Pe autostrada A2 vântul bate cu putere, spulberând zăpada de pe câmp pe partea carosabilă. Ce drumuri sunt închise

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (10:45), pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa vântul bate cu putere, spulberând zăpada de pe câmp pe partea carosabilă, formând suluri, mai ales pe porţiunile kilometrice 40-50 şi 65-75.

Este necesar să se ruleze cu viteză redusă şi să se mărească distanţa în mers între autovehicule. Sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Întrucât acest fenomen se semnalează şi pe alte drumuri naţionale din sud-estul ţării, le recomandăm conducătorilor auto să-şi doteze autovehiculele cu lanţuri antiderapante şi lopată.

Pe DN1 Bucureşti - Braşov circulaţia nu a crescut semnificativ în intensitate. Totuşi, este posibil ca în orele următoare să se formeze coloane de maşini la Comarnic şi pe raza staţiunilor montane de pe Valea Prahovei. În această situaţie, le recomandăm conducătorilor auto care se îndreaptă către Braşov să folosească ruta alternativă DN1A Ploieşti - Cheia - Săcele.

În judeţul Vaslui, traficul rutier a fost reluat, în condiţii de iarnă, şi pe tronsonul Fălciu - Murgeni al DN24A, astfel că între Huşi şi Murgeni se circulă, deocamdată, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Pe drumurile naţionale din judeţul Tulcea (DN22, DN22D, DN22E, DN22F, DN22A) se circulă cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Încă sunt închise, în urma ninsorii abundente şi a viscolului, următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

1. DN24D Tuluceşti - Vârlezi (jud. Galaţi);

2. DN11A Podu Turcului (jud. Bacău) - Bârlad (jud. Vaslui).

×