Grupul bancar olandez ING Groep NV a angajat banca americană JPMorgan drept consilier pentru vânzarea diviziilor sale de private banking ale ING din Europa şi Asia, operaţiune care ar putea să-i aducă grupului olandez peste un miliard de dolari, au declarat joi pentru Reuters o serie de surse din apropierea discuţiilor.
Potrivit acestor surse, negocierile sunt deocamdată într-un stadiu preliminar iar un acord cu privire la vânzarea acestor divizii ar putea fi anunţat abia peste câteva luni. Printre potenţiali ofertanţi se numără Credit Suisse Group AG, Standard Chartered PLC şi o serie de instituţii financiare din Singapore şi Australia.
ING, cel mai mare grup financiar din Olanda, a fost format în anul 1991 când Nationale-Nederlanden şi NMB Postbank Groep au fuzionat. Grupul a înregistrat pierderi din luna iulie 2008 iar în luna octombrie a anului trecut a primit un ajutor de stat în valoare de 10 miliarde de euro. În prezent ING lucrează la un program de reducere a riscurilor, urmând să strângă opt miliarde de euro din vânzarea de active şi să iasă de pe zece din ceel 48 de ţări în care operează.
ING Bank deţine o poziţie solidă pe piaţa bancară românească, oferind o gamă complexă de servicii financiare. Din 1994 şi până în prezent, ING Bank şi-a dezvoltat operaţiunile într-un ritm susţinut, prin diversificarea portofoliului de produse şi al celui de clienţi, prin lansarea de noi divizii de servicii (brokeraj, leasing, factoring, afaceri imobiliare) şi prin extinderea teritorială. În prezent, ING Bank are 35 de sucursale bancare pentru companii şi 180 unităţi pentru persoane fizice.
Citește pe Antena3.ro