x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Instanța a desființat decizia prin care președintele CJ Giurgiu a fost ținut în carantină

Instanța a desființat decizia prin care președintele CJ Giurgiu a fost ținut în carantină

31 Iul 2020   •   12:01
Instanța a desființat decizia prin care președintele CJ Giurgiu a fost ținut în carantină

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, poate ieși din casă, după ce Judecătoria Giurgiu a desființat, vineri, decizia DSP, prin care am fost ținut în carantină mai multe zile, deși avea două teste COVID negative consecutive.

Președintele CJ Giurgiu, Marian Mina, acuză că a fost ținut forțat în casă, pentru ca PNL să poată racola primari PSD.

„Instanța de judecată a desființat decizia abuzivă a DSP Giurgiu prin care am fost ținut forțat în casă în baza unei care nici măcar nu a existat scriptic. În ciuda celor două teste negative concludente, pe care le-am și prezentat opiniei publice, poliția politică a PNL a insistat să mă oblige la efectuarea unui arest la domiciliu fără faptă, într-o încercare disperată de racolare cu japca a primarilor PSD”, spune Mina.

Mina este de părere că instanța a desființat, în acest fel, „un imens abuz”.

„Eu o consider o mare victorie împotriva Sistemului și încă o dovadă a faptului că mai există magistrați cinstiți, care nu se lasă călcați în picioare de factorul politic”, a mai spus președintele CJ Giurgiu.

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina (PSD), a stat mai multe zile în izolare și nu a putut părăsi domiciliul, deși avea două teste negative consecutive pentru depistarea coronavirusului. El a acuzat DSP de abuz și a spus că este „în arest la domiciliu, fără faptă”.

(sursa: Mediafax)

×