Instanţa supremă - Decizie importantă în materia proprietăţii

de Violeta Fotache | 10 Iun 2008 • 00:00

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis ieri recursul formulat de procurorul general privind unificarea practicii judiciare în material proprietăţii. Preşedintele ÎCCJ, Nicolae Popa, ne-a explicat aseară decizia aşteptată atît de foştii proprietari deposedaţi în regimul comunist, cît şi de chiriaşii deveniţi proprietari ai unor asemenea imobile.

"Instanţa a admis recursul şi a stabilit că, în raport cu articolele 480 şi următoarele din Codul civil, de principiu, are prioritate legea specială, în acest caz Legea 10/2001. Cînd există neconcordanţe între Legea 10 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atunci are prioritate Convenţia şi această prioritate trebuie conservată în condiţiile în care nu prejudiciază un alt drept cîştigat în faţa instanţei", ne-a declarat preşedintele Nicolae Popa. "Noi nu am spus acum că sînt inadmisibile acţiunile în temeiul codului civil, ci am spus că are prioritate legea specială, care derogă de la legea generală (codul civil), dar că atunci cînd fostul proprietar îşi vede periclitată chiar esenţa dreptului, judecătorul va aprecia buna credinţă a cumpărătorilor unor asemenea imobile, lucru tranşat în raport de piesele fiecărui dosar", a subliniat preşedintele Instanţei supreme.

Prioritate: CEDO, Legea 10/2001 şi, la urmă, codul civil

Potrivit declaraţiei şefului Instanţei supreme, dacă ar fi să trasăm o ordine a legilor care au prioritate în descîlcirea situaţiei privind dosarele de retrocedare a proprietăţilor, în temeiul Legii 10/2001, atunci ordinea ar fi: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apoi Legea 20/2001, ca lege specială, şi abia apoi prevederile Codului civil, ca lege generală. În oricare din aceste trei variante, judecătorul este cel care decide. "Judecătorul este cel care constată buna-credinţă a cumpărătorilor de imobile naţionalizate. Nu eram noi legiuitori, să stabilim norme noi", ne-a declarat judecătorul Nicolae Popa.

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului ÎCCJ în problema referitoare la regimul juridic al caselor naţionalizate preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ca urmare a sesizării practicii neunitare a instanţelor de judecată. "Procurorul general în prima cerere de recurs în interesul legii, sesiza instanţa cu privire la practica neunitară în această materie şi solicita declararea ca inadmisibile a acţiunilor în justiţie întemeiate pe Codul civil, după scurgerea termenului prevăzut de Legea 10/2001. Ulterior, procurorul general a revenit cu o precizare în care nu a mai spus nimic despre poziţia procurorului general. "Acum, noi, judecătorii instanţei supreme, n-am stabilit că aceste acţiuni pe codul civil sînt inadmisibile, ci că are prioritate legea specială. Iar dacă există neconcordanţe între această lege, (n.r. – Legea 10/2001) şi CEDO, atunci are prioritate Convenţia".

Practica instanţelor de pînă acum: decizii contrare

Procurorul general al Parchetului ÎCCJ, Laura Codruţa Kovesi, a constatat că unele instanţe de judecată au considerat că, de la intrarea în vigoare a Legii 10/2001, respectiv de la data de 14 februarie 2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prevăzute de art. 2, alin. 1 din acest act normativ, se realizează numai prin procedura specială, stabilită de această lege şi, în consecinţă, acţiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, după cum informează Mediafax. În acest sens, s-a reţinut că Legea 10/2001 are aplicare imediată, fiind o lege specială şi derogatorie de la dreptul comun.

ACŢIUNILE PE CODUL CIVIL, INADMISIBILE. Totodată, s-a apreciat că, întrucît dispoziţiile art. 6, alin. 2 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, arată că "bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţămîntului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie", rezultă că acţiunea în revendicare directă este inadmisibilă. S-a considerat că acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun nu poate fi admisă nici atunci cînd persoanele îndreptăţite au urmat procedura administrativă obligatorie, prevăzută de dispoziţiile Legii 10/2001, atît în situaţiile în care această procedură a fost finalizată, prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate, cît şi în situaţia în care această procedură nu a fost încheiată, explică Kovesi.

DAR… ADMISIBILE CU OBSERVARE ATENTĂ A GRANIŢELOR. Pe de altă parte, alte instanţe, dimpotrivă, au declarat că acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, formulată după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, este admisibilă.
"S-a apreciat că, deşi potrivit art. 22, alin. 5 din Legea 10/2001, nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, aceasta nu poate avea altă semnificaţie decît aceea a pierderii beneficiului Legii 10/2001 de persoana îndreptăţită, iar acest efect nu poate fi extins asupra altor acţiuni pe care aceasta le-ar putea promova în justiţie, cum este şi acţiunea în revendicare", susţine Kovesi, citată de Mediafax. Potrivit recursului în interesul legii (RIL), faptul că potenţialul beneficiar al Legii 10/2001, prin nerespectarea exigenţelor procedurale ale acestui act normativ, pierde vocaţia de a se bucura de măsurile reparatorii speciale reglementate în cuprinsul acesteia, nu împiedică posibilitatea intentării unei acţiuni în revendicare de drept comun. Totodată, s-a mai susţinut că Legea 10/2001, ca lege specială în materia restituirilor, nu interzice să se facă uz de mijloacele dreptului comun, dar cu observarea exactă a graniţelor dintre norma generală şi norma specială, precum şi eventuala lor interferenţă.

FOŞTII CHIRIAŞI. De asemenea, s-a apreciat de instanţe că, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun este admisibilă şi atunci cînd vizează imobile înstrăinate prin acte de dispoziţie foştilor chiriaşi, de unitatea deţinătoare, caz în care trebuie să se procedeze la compararea titlurilor de proprietate deţinute de părţi. Instanţele care au procedat în această modalitate au considerat că efectele deposedării unui proprietar de bunul care constituie obiectul dreptului său de proprietate, constau în pierderea doar a unuia dintre atributele acestui drept, cu consecinţa păstrării calităţii de proprietar, avută la data preluării, efect consacrat expres şi prin dispoziţiile art. 2, alin. 2 din Legea 10/2001. Acest text care reproduce, în cuprinsul legii speciale, dispoziţiile din dreptul comun, conţinute de art. 480 din Codul civil, dă vocaţia titularului dreptului de proprietate, de a recurge la toate mijloacele legale, administrative sau judiciare, pentru a obţine recunoaşterea acestui drept într-o manieră pe care o consideră adecvată finalităţii urmărite. De altfel, Legea10/2001, ca lege specială, nu interzice a se face uz de mijloacele dreptului comun, iar acţiunea în revendicare formulată potrivit dispoziţiilor art. 480 Cod civil este mijlocul procedural cel mai eficient, se mai susţine în RIL, potrivit Mediafax.