Doi adolescenți în pericol de înec la Chitila. Fata a fost salvată, băiatul este resuscitat. Intervenție de urgență a pompierilor și scafandrilor ISU în județul Ilfov
Momente dramatice joi în localitatea Chitila, județul Ilfov, unde doi adolescenți au fost la un pas de o tragedie după ce au intrat într-o zonă cu apă de pe strada Rozelor. Autoritățile au intervenit contracronometru pentru salvarea celor doi minori, într-o misiune care a mobilizat scafandri, echipaje SMURD și un elicopter medical.
Potrivit informațiilor transmise de ISU București – Ilfov, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea a două persoane minore aflate în pericol de înec. La sosirea primelor echipaje, una dintre victime, o adolescentă, fusese deja scoasă la mal și era conștientă.
„La sosirea primelor echipaje de intervenție prima persoană, o fată, era deja extrasă la mal conștientă. Aceasta este în grija echipajelor medicale”, au transmis reprezentanții ISU.
Adolescenta, transportată cu elicopterul SMURD la spital
Starea fetei a impus intervenția rapidă a echipajelor medicale, iar autoritățile au decis transportarea acesteia la spital cu un elicopter SMURD. Medicii i-au acordat îngrijiri la fața locului înainte ca aeronava să fie mobilizată pentru transferul de urgență.
Intervenția a continuat însă într-un ritm alert, deoarece cel de-al doilea adolescent, un băiat, dispăruse sub apă și era căutat de scafandrii ISU.
„În momentul de față echipajele de scafandrii desfășoară activități pentru căutarea celei de a doua persoane, un băiat, prietenul fetei”, au precizat salvatorii în timpul operațiunii.
Băiatul a fost scos inconștient din apă
După minute tensionate de căutări, scafandrii au reușit să îl găsească și să îl aducă la suprafață pe adolescent. Din păcate, băiatul era inconștient în momentul în care a fost extras din apă.
„Echipajele de scafandri au extras cea de-a doua victimă, băiatul. Acesta este inconștient. În momentul de față se fac manevre de resuscitare”, au anunțat autoritățile.
Medicii și paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare, încercând să îi salveze viața adolescentului. Până la acest moment, autoritățile nu au oferit informații suplimentare despre evoluția stării sale.
Mobilizare impresionantă de forțe în Chitila
La intervenția din Chitila au participat mai multe echipaje specializate, printre care scafandrii din cadrul Detașamentului Special de Salvatori, două bărci remorcabile, două echipaje de prim ajutor și un elicopter SMURD.
Operațiunea s-a desfășurat sub presiunea timpului, fiecare minut fiind crucial pentru salvarea victimelor. Zona a fost împânzită de autospeciale și echipe de intervenție, în timp ce localnicii au urmărit cu sufletul la gură misiunea salvatorilor.
Mediafax


