Ploaia torenţială care s-a abătut asupra judeţului Bistriţa-Năsăud în noaptea de marţi spre miercuri a dus la producerea de inundaţii şi alunecări de teren, înregistrându-se cantităţi de apă de peste 60 litri pe metri pătrat.
Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, un echipaj al pompierilor militari năsăudeni a acţionat în dimineaţa zilei de miercuri pentru degajarea părţii carosabile a DN 17 C, între oraşul Năsăud şi cartierul Liviu Rebreanu, unde doi arbori au ajuns pe partea carosabilă în urma unei alunecări de teren.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 10,00, o altă alunecare de teren s-a produs în cartierul Liviu Rebreanu, pe o lungime de 30 metri, fără a fi înregistrate pagube materiale. În apropiere se află două locuinţe, care sunt în prezent monitorizate de membrii comitetului local pentru situaţii de urgenţă.
În plus, aproape de miezul nopţii, un echipaj al pompierilor militari din Beclean a intervenit cu o motopompă pentru a evacua apa din subsolul staţiei de curent electric locale. Apa ajunsese să măsoare peste o jumătate de metru, motiv pentru care intervenţia a durat aproximativ trei ore.
Adjunctul şefului Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, Decsei Attila, a declarat miercuri pentru AGERPRES că în zona oraşului Beclean s-au înregistrat şi cele mai abundente precipitaţii, cantitatea maximă fiind de 66,1 litri pe metru pătrat.
De altfel, din acest motiv, miercuri dimineaţa a fost depăşită cu 12 centimetri cota de atenţie pe râul Meleş, afluent al Someşului Mare, însă fără a se produce inundaţii, având în vedere că zona este îndiguită. Mai mult, tendinţa cotelor apelor râului Meleş este de scădere.