Cooperarea dintre NATO şi Uniunea Europeană, organizaţii care fac parte din arhitectura de securitate după Războiul Rece, este fundamentală pentru menţinerea păcii şi a securităţii în regiunea ţării noastre, a declarat vineri Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi fost ministru al apărării, în discursul din deschiderea celei de-a treia ediţii a 'Bucharest Security Conference' (BSC).
În intervenţia sa, Ioan Mircea Paşcu a evidenţiat importanţa complementarităţii NATO şi UE, în particular în regiunea în care se află România, o zonă extrem de sensibilă, dar în acelaşi timp activă din punct de vedere geopolitic.
Potrivit eurodeputatului român, situaţia actuală a ţării noastre - 'o ţară de mărime medie, cu o importanţă mare pentru marile puteri' şi membră a NATO şi a Uniunii Europene - este semnificativ diferită de cea din perioada Războiului Rece.
Paşcu a ţinut să remarce că dezbaterea privind promovarea securităţii în spaţiul euroatlantic a fost marcată în ultima perioadă de unele semne de întrebare legate de activarea automată a articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este acela că în prezent în anumite cercuri din SUA ţările europene sunt percepute mai mult drept concurenţi comerciali şi mai puţin ca aliaţi.
Bucharest Security Conference, eveniment organizat de SNSPA cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, al Ministerului Apărării Naţionale şi al cartierului general al NATO, are drept scop intensificarea dialogului şi promovarea unei viziuni împărtăşite între toate statele aliate, cu privire la riscurile şi ameninţările actuale la adresa securităţii.
Cea de-a treia ediţie a BSC reuneşte oficiali implicaţi în procesul decizional, reprezentanţi din mediul academic şi experţi care vor analiza şi dezbate teme relevante precum aplicarea a hotărârilor din cadrul Summitului NATO de la Varşovia din iulie 2016, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică, securitatea regională, războiul hibrid, Balcanii Occidentali, securitatea energetică şi cea cibernetică.
Printre participanţii la cea de-a treia ediţie a BSC se află Tacan Ildem, asistent pentru diplomaţie publică al secretarului general al NATO, Simona Miculescu, şefa Biroului ONU la Belgrad, Sorin Ducaru, fost reprezentant permanent al României la NATO, Iurie Reniţă, fost ambasador al Republicii Moldova la NATO, Maia Sandu, preşedinte al Partidului Acţiune şi Solidaritate din Republica Moldova, Iulian Chifu, preşedintele Centrului român pentru prevenirea conflictelor şi avertizare timpurie. AGERPRES