Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
Actul normativ prevede că accesul la datele personale se poate face numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului.
"La solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal", se stipulează în lege.
Actul normativ arată că firmele de comunicaţii au obligaţia să păstreze timp de trei ani datele de trafic ale abonaţilor sau utilizatorilor.
Acest proiect a întrunit susţinerea tuturor liderilor partidelor politice parlamentare, la Cotroceni, în luna mai şi a fost adoptat de Senat pe 7 septembrie şi de Camera Deputaţilor pe 24 septembrie. AGERPRES