x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis, convorbire cu premierul olandez, Mark Rutte, despre situația din Ucraina

Iohannis, convorbire cu premierul olandez, Mark Rutte, despre situația din Ucraina

04 Mai 2022   •   23:00
Iohannis, convorbire cu premierul olandez, Mark Rutte, despre situația din Ucraina

Președintele Klaus Iohannis a discutat la telefon, miercuri, cu premierul olandez, Mark Rutte, despre situaia din Ucraina, dar și despre îmbunătățirea sprijinului pentru Republica Moldova.

„Foarte bună conversație la telefon cu premierul Mark Rutte. I-am mulțumit lui și Olandei pentru desfășurarea a 200 de soldați în România ca parte a Grupului de luptă condus de Franța. De asemenea, am făcut schimb de opinii cu privire la îmbunătățirea sprijinului pentru Ucraina și Republica Moldova și sancționarea în continuare a ERederației Ruse. Unitatea și solidaritatea sunt forța noastră în aceste vremuri”, a scris pe Twitter Klaus Iohannis.

Un anunț similar a făcut și Mark Rutte.

„Am vorbit cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg și președintele Klaus Iohannis despre cele mai recente evoluții din Donbas. NATO va continua să sprijine Ucraina și se angajează să protejeze puternic flancul estic al Alianței. Olanda va contribui cu 200 de soldați la grupul de luptă NATO în România, a scris, tot pe Twitter, Mark Rutte.

(sursa: Mediafax)

×