x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator E oficial! Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani, la fel ca părinții naturali

E oficial! Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani, la fel ca părinții naturali

de Redacția Jurnalul    |    29 Mar 2023   •   15:00
E oficial! Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani, la fel ca părinții naturali

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, o lege care prevede că părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă cu el timp de doi ani, similar cu părinții naturali.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii are ca obiect de reglementare modificarea art.50 alin.(1) din Legea nr.273/2004, în sensul prelungirii duratei concediului de acomodare, de la maximum un an la maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.

Legea a fost adoptată adoptată la sfârșitul lunii februarie de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 251 de voturi „pentru”, două „contra” și 13 abțineri.

Proiectul a fost inițiat de parlamentari de la PSD, PNL, USR și minorități naționale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: klaus iohannis decret adoptii