x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mesajul lui Iohannis la Forumul Educației Financiare

Mesajul lui Iohannis la Forumul Educației Financiare

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2024   •   12:30
Mesajul lui Iohannis la Forumul Educației Financiare

Educația financiară este importantă pentru a reduce riscurile pentru utilizatorii de produse și servicii financiare și pentru a facilita accesul fiecărui român la instruire în acest domeniu, se arată în mesajul președintelui Klaus Iohannis transmis la Forumul Educației Financiare.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, un mesaj în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului Educației Financiare, organizat de Banca Națională a României cu ocazia Zilei Educației Financiare.

„Tema ediției din acest an, referitoare la siguranța digitală a utilizatorilor de produse și servicii financiare, este una de maximă actualitate, prin nevoia de a ne adapta la un mediu financiar complex. Abordarea multisectorială a educației financiare, printr-un parteneriat extins și dincolo de aria sectorului financiar-bancar, va contribui la rezultate mai consistente și mai bine ancorate în nevoile societății. În anul 2022, odată cu stabilirea prin lege a , am acordat Înaltul Patronaj parteneriatului dintre sectorul bancar, sectorul financiar și mediul academic de profil, pentru promovarea educației financiare prin acțiuni concrete și programe dedicate. Salut eforturile Băncii Naționale a României și Autorității de Supraveghere Financiară, care împreună ghidează, cu consecvență și profesionalism, industria financiar-bancară din România, astfel încât utilizatorii de produse financiare și cetățenii, în general, să beneficieze de condiții favorabile și de stabilitate financiară”, se arată în mesaj.

În susținerea acestor demersuri și pentru încurajarea proiectelor de educație financiară, președintele a amintit că a acordat Ordinul „Meritul Industrial și Comercial” entităților cu un rol important în promovarea educației financiare, în semn de apreciere și recunoaștere a contribuțiilor avute în domeniile lor de activitate.

Iohannis a felicitat Academia de Studii Economice, Bursa de Valori București, Asociația Română a Băncilor, Institutul de Studii Bancare și Institutul de Studii Financiare pentru implicarea în dezvoltarea educației economice și financiare în România: „Am încredere că aceste distincții vor oferi, totodată, un impuls semnificativ pentru noi inițiative, care să vină în sprijinul românilor ce aspiră la un viitor financiar solid, bazat pe alegeri responsabile”.

„Complexitatea serviciilor financiare în contextul noilor tehnologii fac imperative, la nivel național, campaniile de conștientizare și informare pe acest palier, care să contribuie la reducerea riscurilor pentru utilizatorii de produse și servicii financiare. Nu este suficient să constatăm nevoia cetățenilor de îndrumare și instruire financiară. Avem datoria de a facilita accesul fiecărui român la instruire în acest domeniu, pentru ca cetățenii să poată lua decizii corecte și informate în privința finanțelor personale. Provocările structurale care grevează de ani buni economia României, accentuate de crizele suprapuse din ultimii ani și de persistența unui grad redus de intermediere financiară, au adâncit decalajele dintre așteptări și rezultate”, a afirmat președintele.

Potrivit lui Iohannis, statisticile din 2023 arată că 30% dintre români se încadrează la nivelul minim de alfabetizare financiară: „Evident, aceasta nu este consecința directă a unor evoluții recente, ci efectul acumulat în timp al deficitelor de instruire financiară. În același timp, datele privind incluziunea financiară în România ne arată că marea majoritate a respondenților utilizează un cont bancar și fac banking online, ceea ce indică un nivel favorabil de incluziune financiară. Este totuși îngrijorătoare această discrepanță între accesul facil la serviciile bancare și deficitul în materie de educație financiară. De aceea, avem nevoie de acțiuni consecvente și pragmatice, prin care mediul financiar-bancar și cel academic să contribuie la consolidarea sustenabilității financiare inclusiv prin mentorat și îndrumare practică, pentru decizii financiare sănătoase la nivelul cetățenilor”.

Președintele a mai transmis că prosperitatea unei societăți nu se exprimă doar prin indicatori economici, ci și prin competențele pe care populația le deține: „Doar astfel, înzestrați cu necesarul de cunoștințe financiare, cetățenii pot să adopte comportamente economice sănătoase, să gestioneze riscurile financiare și să evalueze exigent măsurile de politică publică. Pentru cetățeni, protejarea banilor începe cu înțelegerea economiei de piață și a instrumentelor financiare, cu evaluarea riscurilor antreprenoriale, înțelegerea cauzelor și efectelor inflației sau a implicațiilor deficitului bugetar în economie. Însă educația financiară își atinge scopul atunci când acumularea cunoștințelor implică și afirmarea comportamentelor economice. La scară globală, fraudele online, spre exemplu, reprezintă o problemă în creștere, așa cum populismul economic devine o realitate tot mai răspândită. În lipsa educației economice, dezvoltarea sustenabilă este subminată prin promisiunile fără acoperire financiară sau prin politicile populiste și extremiste, tot mai intens vehiculate. Politicile economice responsabile, axate principial pe sustenabilitate fiscală și financiară, vor avea un impact mult sporit în societățile unde există o educație economică solidă. Numai astfel oamenii pot să înțeleagă importanța economisirii, să gestioneze responsabil datoriile, să investească în mod calculat, contribuind deci la creșterea stabilității financiare și la prosperitatea economică generală”.

Investiția în educația financiară este o investiție în viitorul nostru economic, adaugă Iohannis: „De aceea trebuie să abordăm asumat nivelul redus al cunoștințelor financiare și să accelerăm un proces coerent de instruire în acest domeniu. Astfel, vă îndemn să dezvoltați programe extinse de educație financiară, care să ajungă la toate categoriile sociale, nu doar la cei familiarizați cu produsele financiare. Un prim pas oficial în această direcție a fost făcut prin introducerea educației financiare în școală, ca disciplină obligatorie, iar curricula trebuie în continuare optimizată, prin creșterea importanței disciplinelor pragmatice, în acord cu schimbările și evoluțiile actuale din economie și societate. Investiția în educația financiară a cetățenilor noștri este, de fapt, o investiție strategică în construirea unei societăți responsabile și prospere, o societate cu spirit antreprenorial, care să facă față provocărilor economice în mod competitiv, cu echilibru și înțelepciune”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: iohannis educatia financiara