x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis, după ce Parlamentul Ungariei a aprobat aderarea Suediei la NATO: Vom spori apărarea

Iohannis, după ce Parlamentul Ungariei a aprobat aderarea Suediei la NATO: Vom spori apărarea

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2024   •   19:45
Iohannis, după ce Parlamentul Ungariei a aprobat aderarea Suediei la NATO: Vom spori apărarea
Sursa foto: facebook

Astăzi sunt stabilite condițiile pentru a primi Suedia în familia NATO, spune, luni, președintele României, Klaus Iohannis, după ce Parlamentul Ungariei a aprobat aderarea Suediei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

„Contribuția sa la securitatea euro-atlantică este substanțială. Cu Suedia în NATO, vom spori apărarea și descurajarea pe Flancul Estic și vom continua sprijinul nostru puternic pentru Ucraina. Împreună suntem mai puternici”, spune Klaus Iohannis, pe X.

Parlamentul Ungariei a aprobat luni un proiect de lege care permite Suediei să adere la NATO, deschizând în sfârșit calea pentru ca țara nordică să se alăture alianței occidentale de apărare.

Ungaria a fost ultima dintre cei 31 de membri ai alianței care a ratificat aderarea Suediei, după luni de zile de tergiversări ale partidului de guvernământ Fidesz în această privință.

Rezultatul votului a fost 188 de voturi „pentru” și 6 „împotrivă”. În parlamentul maghiar sunt 199 de deputați.

Cu Suedia, NATO are 32 de membri.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: iohannis suedia Ungaria