x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Isărescu, despre Viorica Dăncilă: Lucrează la birou și este foarte disciplinată

Isărescu, despre Viorica Dăncilă: Lucrează la birou și este foarte disciplinată

07 Iul 2021   •   16:29
Isărescu, despre Viorica Dăncilă: Lucrează la birou și este foarte disciplinată

Viorica Dăncilă lucrează la birou în Banca Națională și este foarte disciplinată, a declarat miercuri guverantorul instituției Mugur Isărescu.

Viorica Dăncilă nu a luat locul unui specialist din BNR, domeniul în care lucrează, economia verde, este un domeniu nou, pentru care nu există absolvenți de facultate, și, împreună cu colegii, studiază și probabil că în toamnă, când grupul pe care îl coordonează și care este încă în formare, va termina o lucrare, va ieși public cu materialul, a adăugat Isărescu.

„Lucrează de la birou și este foarte disciplinată”, a spus guvernatorul.

Viorica Dăncilă, fost premier al României și lider PSD, a fost numită în luna mai consilier de strategie al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, ocupându-se de zona economiei verzi, în contextul trecerii României la euro.

Mediafax

×
Subiecte în articol: viorica dancila mugur isarescu