Prima Doamnă Jill Biden va călători în România și Slovacia în această săptămână, într-o misiune de susținere a familiilor ucrainene strămutate, forțate să fugă în urma invaziei Rusiei.
Jill Biden va folosi, de asemenea, călătoria pentru a se întâlni cu membri ai armatei Statelor Unite staționate în străinătate, precum și cu oficiali guvernamentali de nivel înalt din ambele țări, potrivit unui comunicat al East Wing.
Prima Doamnă a plecat joi de la Washington spre România și se va opri, mai întâi, vineri, la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, unde se va întâlni cu membri ai armatei, înainte de a se îndrepta sâmbătă spre capitala București.
La București, Joll Biden va avea întâlniri cu membri ai guvernului român, precum și cu lucrători din domeniul ajutorului umanitar. România a înregistrat cel mai mare aflux de refugiați ucraineni ca urmare a crizei, după Polonia, sute de mii de ucraineni trecând granița în țară de la începutul războiului, în urmă cu trei luni, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.
Biden se va întâlni la București cu educatorii copiilor ucraineni strămutați.
Prima Doamnă a SUA se va întâlni, cel mai probabil, și cu soția lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis. Atât Jill Biden, cât și Carmen Iohannis sunt profesoare și au continuat să predea și după ce soții lor au devenit șefi de stat.
Sâmbătă seara, Biden va merge la Bratislava, Slovacia, unde se va întâlni cu personalul ambasadei Statelor Unite, înainte de a pleca a doua zi spre Kosice și Vysne Nemecke, Slovacia, pentru a se întâlni cu refugiații ucraineni. De asemenea, Biden îi va saluta pe slovacii care au primit familii din Ucraina care au căutat refugiu. Peste 350.000 de ucraineni au fugit în Slovacia, potrivit UNHCR.
Biden își va încheia călătoria luni, 9 mai, prin întâlniri cu membri ai guvernului slovac înainte de a pleca spre Statele Unite.
(sursa: Mediafax)