x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La Floreasca a fost făcut al șaselea transplant de cord din țară din acest an

La Floreasca a fost făcut al șaselea transplant de cord din țară din acest an

09 Sep 2022   •   20:10
La Floreasca a fost făcut al șaselea transplant de cord din țară din acest an

La Clinica de Chirurgie cardiovasculară Floreasca a avut loc al șaselea transplant de cord realizat în acest an în România. Inima a fost prelevată de la un pacient de 52 de ani, la Spitalul Județean din Timișoara.

Potrivit Agenției Naționale de Transplant (ANT), la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara a avut loc o nouă intervenție de prelevare de organe și țesuturi de la un pacient de 52 de ani, decedat în urma unui grav accident rutier.

Pentru intervenţiile de prelevare, la Timișoara au fost prezente echipe chirurgicale din București și Cluj Napoca.

În cadrul Clinicii Chirurgie cardiovasculară Floreasca, echipa chirugicală condusă de prof. dr. Horaţiu Moldovan, cu sprijinul prof. dr. Horatiu Suciu de la IUBCvT Târgu Mureş, a salvat viaţa unui pacient critic în vârstă de 43 de ani.

„Evoluţia posttransplant a pacientului fiind una foarte bună. Este cea de-a 6 intervenţie transplant cord realizată anul acesta la nivel naţional”, arată ANT.

La Centrul de Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, încă un pacient va putea spune că „s-a născut a doua oară”, datorită intervenţiei de transplant hepatic. Echipa de chirurgi a realizat cu succes intervenția de transplant hepatic, salvând viața unui pacient de 63 de ani.

La Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, alți doi pacienți, în vârstă de 48 de ani și 52 de ani, au primit șansa la o viață normală prin transplanturile renale.

De asemenea, corneea va fi transplantată în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

(sursa: Mediafax)

×