x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lista completă a țărilor aflate în „zona galbenă”. Persoanele care vine din aceste țări trebuie să stea în carantină

Lista completă a țărilor aflate în „zona galbenă”. Persoanele care vine din aceste țări trebuie să stea în carantină

26 Oct 2020   •   11:32
Lista completă a țărilor aflate în „zona galbenă”. Persoanele care vine din aceste țări trebuie să stea în carantină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de luni, 26 octombrie, lista țărilor care se află în zona galbenă.

Potrivit deciziei CNSU, se instituie obligativitatea izolării timp de 14 zile în cazul persoanelor care sosesc în România din aceste state. Printre țările care se află în zona de risc epidemiologic se numără Olanda, Franța, Spania, Marea Britanie și Polonia.

„Instituirea restricțiilorreferitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau țări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se realizează începând cu data emiterii hotărârii.”, se arată în textul hotărârii. 

Lista completă a țărilor aflate în zona galbenă:

 

 

 

×
Subiecte în articol: zona galbena carantina izolare lista tari