“Nu mă filmaţi, nu mă filmaţi, că mamaie ştie că sunt în Olanda. Dacă mă vede la televizor, după aia mă întreabă de ce n-am dat p’acas’. Şi nu ştiu ce să-i zic.” E tânăr şi îmbrăcat un pic în trend. Cămaşă cu carouri, ieşită din pantaloni şi peste un pulover. Peste o săptămână se eliberează de la Jilava.
“Nu mă filmaţi, nu mă filmaţi, că mamaie ştie că sunt în Olanda. Dacă mă vede la televizor, după aia mă întreabă de ce n-am dat p’acas’. Şi nu ştiu ce să-i zic.” E tânăr şi îmbrăcat un pic în trend. Cămaşă cu carouri, ieşită din pantaloni şi peste un pulover. Peste o săptămână se eliberează de la Jilava.
Cercul se lărgeşte pe balcon la fumat. “Iar ne duce cu autoduba aia la bază. Poate face pană.” (râd toţi) “Poate la Universitate sau Romană. Tot trei ore om face? Da’ de ce mai plecăm? Mie îmi place aici. Verdeaţă, aer curat ciripesc păsărele. Lemne sunt? Poate facem un grătar.” Sunt degajaţi şi râd de la orice prostioară. Mai au luni sau chiar zile de executat în închisoare. Sunt de la Jilava şi Rahova. Condamnaţi pentru găinării. O cameră mică i-a primit pentru a da ochii cu şeful ăl mare al penitenciarelor şi cu posibili angajatori care i-ar putea antama după ce ies din închisoare. Întâlnirea a fost provocată de mai-marii penitenciarelor şi justiţiei, care au demarat un program PHARE de încadrare în muncă a persoanelor condamnate penal. Deţinuţii n-au lipsit. Nici unii dintre cei care au părăsit penitenciarele convocaţi la întâlnire. Unii au venit, pentru “că dă bine la dosar după ce ieşim”, alţii realmente interesaţi. Programul e bine intenţionat. Reintegrarea în societate. Multe penitenciare au deja derulate contracte cu diferite firme unde prestează grupuri de deţinuţi în timpul executării pedepsei. Toată lumea are de câştigat. Deţinuţii câştigă zile, adică li se reduce pedeapsa în funcţie de numărul de zile muncite, penitenciarele fac bani, iar firmele cheltuiesc mai puţin pe mâna de lucru a condamnaţilor.
MESE GOALE
Dar... din cele şapte-opt mese, unde trebuia să stea câte un angajator, numai trei mai erau ocupate la sfârşitul conferinţei de prezentare a programului PHARE. Unii au plecat din lipsă de timp, de răbdare şi poate chiar de interes. Alţii nici nu au venit. Succes au avut vreo trei firme care au deja contracte cu penitenciarele din Bucureşti: una de salubrizare, una care se ocupă cu legumicultura şi una care face semne de circulaţie. Angajatorii prezenţi, binevoitori.
Cătălin stă mai rezervat într-un colţ. A venit, pentru că dă bine la dosar. Are facultate şi o firmă de publicitate, urmând să-şi reia afacerea după ce se eliberează, peste două luni. “N-am cum să fiu interesat. Eu am facultate. Nu pot să mă angajez zidar sau la salubritate.” Nu vrea să fie fotografiat sau filmat. Nu dă bine după aia. Un coleg de-al său se bagă în seamă cu toţi angajatorii. E zidar. Dar angajatorul de la o firmă de construcţii a plecat . Aşa că... “Eu aş fi vrut munca pentru care sunt calificat.” Un altul a mai lucrat în agricultură. Şi-a găsit chiar şi un loc de muncă pentru după ce va pleca acasă. Înainte a mai lucrat la aceeaşi firmă. E mulţumit: o să aibă cel puţin salariul minim pe economie, bonuri de masă, o masă pe zi asigurată şi legume pentru acasă.
LA INTERVIU
Condiţiile impuse de angajator nu sunt stricte. Important este să fie cât de cât calificat, să muncească la program, să nu chiulească, să nu fure sau să facă alte potlogării. Acestea au fost interviuri premergătoare. Adevăratele interviuri se dau la sediul firmei după părăsirea penitenciarului. Reprezentantul unei firme de salubrizare a vorbit cu mulţi dintre deţinuţii prezenţi ieri. “Mulţi sunt interesaţi. Că n-au ce să facă. Trebuie să-şi găsească un loc de muncă. Unii au familii acasă. Şi e mai comod aşa. Le dăm datele de contact, unde e firma, un număr de telefon şi tot ce trebuie să facă este să se prezinte acolo. Nu-i obligă nimeni.”
Citește pe Antena3.ro