x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O mare companie aeriană va desființa mii de locuri de muncă în următorii ani

O mare companie aeriană va desființa mii de locuri de muncă în următorii ani

de Redacția Jurnalul    |    29 Sep 2025   •   20:30
O mare companie aeriană va desființa mii de locuri de muncă în următorii ani

Compania germană Lufthansa a anunțat luni un plan de reducere a personalului cu 4.000 de angajați, majoritatea în Germania, în principal în departamentele administrative, pentru a-și crește rentabilitatea. Aceasta reprezintă cea mai mare reducere de personal de la criza COVID-19.

Compania, care are 103.000 de angajați în întreaga lume, va implementa aceste reduceri prin digitalizare, automatizare și optimizarea proceselor, potrivit Le Figaro.

În paralel, Lufthansa plănuiește să achiziționeze peste 230 de aeronave noi până în 2030, într-un efort de modernizare masivă a flotei.

Anunțul survine într-un context economic dificil pentru Germania, cu recesiune și șomaj în creștere. De asemenea, sunt tensiuni sociale, piloții fiind întrebați dacă vor să declanșeze o grevă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: lufthansa locuri de muncă desfiintare