x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE: Deocamdată nu sunt informaţii cu privire la existenţa unor români printre victimele incendiilor din Grecia

MAE: Deocamdată nu sunt informaţii cu privire la existenţa unor români printre victimele incendiilor din Grecia

25 Iul 2018   •   21:52
MAE: Deocamdată nu sunt informaţii cu privire la existenţa unor români printre victimele incendiilor din Grecia

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Atena continuă monitorizarea cu atenţie a evoluţiei evenimentelor produse pe teritoriul Greciei şi conform datelor comunicate de autorităţile locale, până la momentul actual nu sunt informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victimele incendiilor - persoane rănite sau declarate dispărute.

Potrivit unui comunicat al MAE remis miercuri, Ambasada României la Atena menţine permanent contactul cu celula de criză activată la nivelul MAE elen, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Totodată, se arată în comunicat, Ambasada României la Atena a eliberat titluri de călătorie unui grup de şapte persoane cu dublă cetăţenie, printre care şi cea română, ca urmare a faptului că actele de identitate le-au fost distruse în zona afectată de incendiu.

"Aceştia nu au necesitat asistenţă medicală şi au părăsit zona în siguranţă", precizează sursa citată.

În comunicat se menţionează că ambasada a întreprins demersuri inclusiv pe lângă comunitatea locală de români din zonele afectate de incendii pentru a verifica dacă există persoane care au nevoie de sprijin.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români să evite zona afectată de incendiile care au avut loc în ultimele zile şi a transmis şi o atenţionare de călătorie pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă.

Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Republica Elenă: +30 210 6728879, +30 210 6744544; apelurile vor fi redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +30 697 8996222. AGERPRES

×