x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Români captivi în Strâmtoarea Hormuz: Patru conaționali, blocați pe nava sechestrată de trupele iraniene

Români captivi în Strâmtoarea Hormuz: Patru conaționali, blocați pe nava sechestrată de trupele iraniene

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2026   •   13:10
Români captivi în Strâmtoarea Hormuz: Patru conaționali, blocați pe nava sechestrată de trupele iraniene
Sursa foto: MAE confirmă prezența a patru români pe nava MSC Francesca

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că patru cetățeni români se află la bordul navei MSC Francesca, care se află sub sechestrul autorităților iraniene. MAE precizează că românii sunt în siguranță.

„Ambasada României în Republica Islamică Iran are în atenție situația a patru cetățeni români, aflați la bordul navei MSC Francesca, care este în prezent sechestrată de către autoritățile iraniene”, se arată în informarea emisă de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit ambasadei României de la Teheran, cetățenii români sunt în siguranță, iar diplomații se află în contact cu autoritățile iraniene și diplomați europeni.

„Ambasada a întreprins demersuri pe lângă autoritățile competente locale care au transmis că cei patru cetățeni se află în siguranță și în stare bună de sănătate. Reprezentanții Ambasadei României la Teheran continuă să monitorizeze situaţia şi sunt în contact cu autoritățile iraniene, cu omologii europeni, precum și cu partenerii din Muntenegru, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor”, notează MAE.

MAE anunță că nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest caz. reamintește cetățenilor români aflați în situații de urgență pe teritoriul Iranului că pot apela numărul de urgență al Ambasadei României la Teheran (+98 21 77647570).

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: mae iran romani captivi stramtoarea hormuz