x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE oferă asistenţă consulară cetăţenilor români la Jocurilor olimpice de iarnă de la Soci

MAE oferă asistenţă consulară cetăţenilor români la Jocurilor olimpice de iarnă de la Soci

10 Feb 2014   •   18:41

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români, care necesită servicii consulare de specialitate pe perioada desfăşurării celei de-a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă în perioada 7-23 februarie 2014, Ministerul Afacerilor Externe a dispus trimiterea la Soci a unui reprezentant al Ambasadei României în Federaţia Rusă, cu misiunea de a răspunde, în mod operativ, tuturor solicitărilor de natură consulară.
 
De asemenea, reamintim faptul că Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români, participanţi la evenimentul sportiv, un ghid de călătorie (http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/2014-01-27_ghid_soci.pdf ), care conţine normele de conduită impuse în incinta Parcului Olimpic, precum şi alte aspecte practice, deosebit de importante pentru buna desfăşurare a călătoriei.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte periodic rubrica “Sfaturi de călătorie” de pe site-ul www.mae.ro, pentru a obţine în permanenţă informaţii actualizate.

×