Oamenii de afaceri arabi sunt interesaţi să investească, însă vor ca autorităţile române să le prezinte studii de fezabilitate pentru proiecte şi, totodată, reglementări legislative "clare", a afirmat miercuri la Constanţa ambasadorul Statului Palestina la Bucureşti, Ahmad Bader Aqel, în calitate de decan al ambasadorilor ţărilor arabe acreditaţi în ţara noastră.
El a condus o delegaţie formată din ambasadori ai ţărilor arabe la Bucureşti care a efectuat o vizită în judeţul Constanţa cu scopul dezvoltării relaţiilor bilaterale româno-arabe în privinţa investiţiilor.
"În ultimii ani a existat un progres foarte bun al relaţiilor între România şi statele arabe. În ultimul an schimbul economic între statele arabe şi România a atins trei miliarde de dolari, cu 20% mai mult. (...) Am decis să ajungem şi la autorităţile locale pentru a obţine mai multe contacte. (...) Am rugat autorităţile să vină cu studii de fezabilitate pentru anumite proiecte, să ni le transmită, iar noi să le transmitem oamenilor noştri", a afirmat, într-o conferinţă de presă organizată la Prefectură, diplomatul palestinian.
Referitor la numărul turiştilor arabi care vizitează ţara noastră, ambasadorul a spus că nu este mare pentru că 'nu există prea multă informaţie în exterior cu privire la România', iar sistemul de acordare a vizelor este 'anevoios'.
Ahmad Bader Aqel a afirmat că este încântat de staţiunea Mamaia, după ce a vizitat-o timp de câteva ore, menţionând totodată că oamenii de afaceri arabi sunt interesaţi să investească atât pe litoralul românesc, cât şi în întreaga ţară.
'Există deschidere pentru investiţii. Sunt sute de milioane de dolari gata să fie investiţi, dar investitorii doresc proiecte sigure, siguranţa investiţiilor, reglementări clare, există multe probleme pe partea legislativă românească şi trebuie rezolvate toate aceste probleme', a declarat Ahmad Bader Aqel.