x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medic de la Institutul Oncologic București, reținut pentru luare de mită

Medic de la Institutul Oncologic București, reținut pentru luare de mită

25 Mar 2022   •   19:30
Medic de la Institutul Oncologic București, reținut pentru luare de mită

Un medic de la Institutul Oncologic din București a fost reținut pentru luare de mită. Acesta ar fi primit 6.000 de lei pentru a face o operație.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procuroriii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui inculpat sub aspectul infracţiunii de luare de mită.

Conform procurorilor, în 3 martie, inculpatul, medic în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, a pretins suma de 9.500 lei, cuantum pe care l-a redus apoi la suma de 6.000 lei, pentru a realiza o intervenţie chirurgicală. Acesta ar fi primit banii de la martora denunţătoare în 24 martie.

Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.

(sursa: Mediafax)

×