x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unul dintre salvatori, despre tragedia aviatică: "N-am avut coordonate clare ale locului accidentului. Nimeni nu ştia nimic"

Unul dintre salvatori, despre tragedia aviatică: "N-am avut coordonate clare ale locului accidentului. Nimeni nu ştia nimic"

21 Ian 2014   •   12:58
Unul dintre salvatori, despre tragedia aviatică: "N-am avut coordonate clare ale locului accidentului. Nimeni nu ştia nimic"
Sursa foto: Raul Stef/Mediafax Foto

Unul dintre membrii Transylania Offroad Club, Marius Pop, care a participat la operaţiunile de căutare a victimelor accidentului aviatic, a declarat că nu au avut "coordonate foarte clare" privind locul accidentului, astfel că au mers de două ori în alt loc, pentru că "nimeni nu prea ştia nimic".

"Pe la ora 19.00 am fost anunţaţi, la 19.15 am fost cu băieţii de la ISU în maşini, eram plecaţi. Am fost escortaţi de un echipaj ISU până la ieşirea din oraş. Nu am mers direct acolo, ne-am dus de două ori la Crucea Iancului, nimeni nu prea ştia nimic. Am contactat pădurarul care a găsit avionul şi aşa i-am găsit. Coordonatele nu erau foarte clare, erau grade şi minute fără secunde, era o zonă mai mare de 100 de kilometri pătraţi, mult prea mult. Oamenii erau accidentaţi, erau în pături, îi aduceau oamenii jos de pe munte. I-am ajutat cât am putut, i-am transportat la ambulanţe. Când au ieşit din aeronavă au făcut un foc care nu prea a ars, s-au chinuit, nu i-am întrebat foarte multe, că nu-i plăcut să fii rănit şi să te tot întrebe cineva tot felul", a declarar Marius Pop, potrivit Mediafax.

Conform sursei citate, avionul era "rupt în foarte multe bucăţi", iar răniţii erau în şoc hipotermic, în timp ce pilotul Adrian Iovan ar mai fi trăit după impact, "două ore, două ore şi ceva".

 "Aparatul era dezastru, rupt în foarte multe bucăţi. Oamenii erau în şoc hipotermic, le-a fost frig, erau sub zero grade, ploua şi ningea, după cum bătea vântul, zăpada era până la genunchi. Pilotul era încarcerat şi a mai trăit două ore, două ore şi ceva, nu pot să vă spun sigur. Localnicii au acordat primul ajutor. Am coborât victimele la ambulanţă, apoi am urcat să ducem celor de la ISU aparatura şi echipamentele de descarcerare. Oamenii şi-au făcut treaba, dar nu prea au dotări pentru aşa ceva, ei au ceva camioane 4x4, cu care nu poţi să mergi în pădure, e foarte greu, nu ai acces. Cei de la ISU nu aveau de unde să ştie coordonatele, numai dacă nu au primit de undeva, ISU nu are nicio vină pentru că s-a întârziat. Noi am primit coordonatele de la ISU şi am sunat la 112, ne-au dat numărul pădurarului şi cu nişte localnici, aşa am ajuns la ei mai repede", a mai spus Marius Pop.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuşi să sune la 112, la ora 16.16, anunţând incidentul.

În avion se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studenta şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

×