x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Meta reintroduce recunoașterea facială. Noi funcții de siguranță pentru Facebook și Instagram

Meta reintroduce recunoașterea facială. Noi funcții de siguranță pentru Facebook și Instagram

de Redacția Jurnalul    |    22 Oct 2024   •   19:15
Meta reintroduce recunoașterea facială. Noi funcții de siguranță pentru Facebook și Instagram
Sursa foto: Hepta

Meta a anunțat reintroducerea tehnologiei de recunoaștere facială în aplicațiile Facebook și Instagram, la trei ani după ce a oprit utilizarea acestei tehnologii pe fondul controverselor privind confidențialitatea, scrie Engadget.

Compania va folosi recunoașterea facială pentru a detecta reclame înșelătoare care folosesc imagini cu celebrități, precum și pentru a facilita recuperarea conturilor utilizatorilor care și-au pierdut accesul.

Noua funcție va analiza anunțurile publicitare și va compara fețele din reclame cu profilurile celebrităților de pe Facebook și Instagram. Dacă se confirmă că reclama este frauduloasă, aceasta va fi blocată automat. Funcția este deja testată pe un grup restrâns de persoane publice și va fi extinsă treptat în următoarele săptămâni, cu opțiunea de a renunța la acest tip de protecție.

Meta testează și o nouă opțiune de recuperare a conturilor printr-un „selfie video”, care le permite utilizatorilor să trimită un clip video ce va fi comparat cu fotografiile de profil pentru a confirma identitatea. Această funcție va fi utilă în special în cazurile de compromitere a conturilor.

Cu toate acestea, Meta a spus că datele utilizate vor fi șterse imediat după comparație și că tehnologia nu va fi pusă în aplicare în Uniunea Europeană, până la finalizarea discuțiilor cu autoritățile de reglementare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: meta facebook facebook instagram