x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihnea Vasiliu, General Manager al Ringier Romania

Mihnea Vasiliu, General Manager al Ringier Romania

13 Oct 2010   •   00:00

Mihnea Vasiliu a fost numit la 13 octombrie General Manager al Ringier Romania. Din această funcţie, el va asigura conducerea strategică şi operaţională, precum şi dezvoltarea tuturor activităţilor companiei Ringier Romania. Mihnea Vasiliu este succesorul lui Marius Hagger, care a decis să părăsească Ringier. Vasiliu şi-a dat demisia la 12 octombrie din funcţia de director general adjunct al Grupului Realitatea-Caţavencu.

Mihnea Vasiliu îşi va prelua noul său rol de General Manager al Ringier Romania la mijlocul lunii noiembrie. El va raporta direct lui Florian Fels, CEO Ringier Central Europe. "Vasiliu cunoaşte în profunzime piaţa media din România, având o experienţă vastă în cadrul unor companii media de top. Cea mai recentă funcţie deţinută de Vasiliu este aceea de director executiv al companiei Realitatea Media. Anterior, acesta a deţinut funcţia de CEO al Media Pro Group", se arată în comunicatul de presă.

Vasiliu este absolvent al Facultăţii de Electronică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti şi deţine un MBA obţinut la London Business School. Este căsătorit şi are trei copii. Mihnea Vasiliu preia conducerea companiei Ringier Romania de la Marius Hagger, care a părăsit compania Ringier şi a acceptat un post în cadrul grupului NZZ din Elveţia.

×
Subiecte în articol: mass-media