x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății anunță verificări în unitățile în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian

Ministerul Sănătății anunță verificări în unitățile în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian

11 Noi 2021   •   11:46
Ministerul Sănătății anunță verificări în unitățile în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian

Ministerul Sănătății a anunțat joi că DSP Caraș-Severin face verificări în unitățile medicale în care a fost internat Petrică Mîțu Stoian, interpretul de muzică populară care a murit sâmbătă la Spitalul din Reșița.

Ministerul Sănătății a informat joi că, în ceea ce privește cazul decesului artistului Petrică Mîțu Stoian, în prezent, se află în desfășurare o anchetă a instituțiilor competente.

„De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin a demarat o verificare la unitățile medicale în care a fost internat pacientul, conform competențelor ce revin Direcției. Se verifică condițiile igienico-sanitare și respectarea procedurilor înainte de efectuarea terapiei din camera hiperbară”, se arată înr-un comunicat al ministerului.

Reprezentanții instituției precizează că, în luna aprilie 2021, a fost aprobat Protocolul de Medicină Fizică și de Reabilitare post-COVID-19 elaborat de Comisia de specialitate Medicină Fizică și Reabilitare post-COVID-19. Acesta reglementează procedurile de recuperare și reabilitare ale pacientului trecut prin COVID-19, precum și activitatea personalului medical pentru recuperarea și reabilitarea pacientului post-COVID-19.

„În ceea ce oxidenoterapia hiperbară, reprezentanții Comisiei de Medicină Fizică și de Reabilitare a Ministerului Sănătății au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficiența în COVID-19. Singura mențiune privind camera hiperbară în cadrul Protocolului de medicină fizică și de reabilitare post-COVID-19 se află la secțiunea alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelență în recuperare fizică”, se mai arată în comunicat.

Potrivit acestuia, într-o adresă către Ministerul Sănătății, specialiștii în Medicină Fizică și Reabilitare consideră „periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenția pacientului, dar de multe ori și a medicului, de la complexitatea afecțiunii COVID-19, de la complicațiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice, etc.”

Reprezentanții Ministeului Sănăății precizează că nici Normele Contractului-Cadru în vigoare nu decontează pentru asigurați o astfel de procedură.

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reșița, județul Caraș-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Petrică Mîțu Stoian