x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Sănătăţii: Vor fi sancţionate spitalele care nu raportează corect cazurile de gripă

Ministrul Sănătăţii: Vor fi sancţionate spitalele care nu raportează corect cazurile de gripă

30 Ian 2019   •   12:40

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat miercuri că vor fi sancţionate spitalele care nu raportează corect cazurile de gripă.

"Cu siguranţă (spitalele vor fi sancţionate - n.r.), direcţiile de sănătate publică au competenţe să verifice aceste lucruri. Mai mult decât atât, vom continua cu aceste controale încrucişate pe care Ministerul Sănătăţii le-a început în urmă cu trei ani de zile. Vor fi verificate punctual şi aceste aspecte legate de măsuri necesare a se aplica în caz de constatare a epidemiei, dar vor fi şi sancţionaţi cei care nu raportează corect. (...) Vorbim de sancţiuni pecuniare, pentru că există sancţiuni inclusiv pentru acest gen de abatere", a declarat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a arătat că există propuneri din partea Colegiului Farmaciştilor ca pentru categoria sănătoasă a populaţiei să existe posibilitatea ca vaccinul antigripal să se facă direct în farmacii.

"Ieri (marţi - n.r.) am avut o întâlnire cu preşedintele Colegiului Farmaciştilor, care a făcut o propunere Ministerului Sănătăţii, propunere pe care o vom discuta cu comisiile de specialitate, în sensul că pentru aşa-numita categorie sănătoasă a populaţiei să existe posibilitatea ca vaccinul să se facă direct în farmacii. Domnul profesor Dumitru Lupuleasa (preşedintele Colegiului Farmaciştilor - n.r.) va transmite un set de criterii pe care le vom discuta şi există această posibilitate. (...) Probabil din sezonul următor, dar întâi trebuie să discutăm", a explicat Sorina Pintea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea