x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mugur Isărescu: Flerul îmi spune că prognozele de creştere economică se vor revizui

Mugur Isărescu: Flerul îmi spune că prognozele de creştere economică se vor revizui

de Ovidiu Ciutescu    |    04 Mar 2009   •   00:00
Mugur Isărescu: Flerul îmi spune că prognozele de creştere economică se vor revizui

În cadrul unei dezbateri privind impactul crizei economice mondiale, guvernatorul Băncii naţionale a României, Mugur Isărescu a spus că "România nu poate rămâne izolată de ceea ce se întâmplă în lume". Isărescu a tras încă un semnal de alarmă pentru viitorul imediat. "Toate prognozele de creştere economică pe plan mondial se vor revizui în scădere", a spus acesta.



"Fenomenele de criză sunt reale, sunt serioase şi informaţiile şi flerul meu îmi spun că se vor revizui în scădere toate prognozele de creştere economică, cel puţin din economia mondială, că, în mod categoric, România nu poate rămâne izolată de ceea ce se întâmplă în lume", a arătat Isărescu, citat de Agerpres. Guvernatorul a subliniat că România are, însă, particularităţi ale ciclului economic, care este defazat comparativ cu ciclul economic din Europa Occidentală: "Va trebui să facem departajarea între fenomenle reale de criză şi dimensiunea virtuală, uneori exagerată, alteori denaturată, de foarte multe ori închisă spre interese mai mult sau mai puţin clare, deci să facem această distincţie între fenomenele reale şi cele virtuale în legătură atât cu criza internaţională, cât şi cu efectele ei asupra României". Mugur Isărescu a participat astăzi, alături de ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, la seminarul intitulat "Influenţa crizei internaţionale asupra economiei româneşti".

×
Subiecte în articol: romania