x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 530 de persoane prinse muncind la negru la o firmă de curierat într-o singură zi

530 de persoane prinse muncind la negru la o firmă de curierat într-o singură zi

de Redacția Jurnalul    |    26 Sep 2025   •   22:15
530 de persoane prinse muncind la negru la o firmă de curierat într-o singură zi
Sursa foto: Thinkstock

Inspecția muncii anunță vineri un record de muncă nedeclarată identificată la o singură companie de curierat din București: 530 de persoane au fost depistate lucrând „la negru" într-o singură zi.

Potrivit unui comunicat al Inspecției Muncii, marți, în cadrul verificărilor vizând respectarea legislației muncii, inspectorii ITM București au descoperit un caz de o gravitate deosebită, identificând un număr record de persoane care prestau muncă nedeclarată.

La o singură firmă din domeniul curieratului au fost identificate 530 de persoane care desfășurau activități fără a avea forme legale de angajare.

Compania a fost sanționată cu amenzi în valoare totală de 200.000 de lei.

„Cifra de 530 de persoane identificate lucrând fără forme legale la un singur angajator, într-o singură zi, este un semnal de alarmă extrem de serios. Astfel de practici de eludare a legii afectează concurența loială și, cel mai grav, lasă sute de oameni fără protecție socială. Inspecția Muncii va continua intensificarea controalelor, vizând toate domeniile de activitate, pentru a descuraja și sancționa cu maximă rigurozitate orice formă de muncă nedeclarată”, a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: munca negru firma de curierat