x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mureşan a câştigat un proces în Franţa

Mureşan a câştigat un proces în Franţa

de Violeta Fotache    |    01 Feb 2008   •   00:00
Mureşan a câştigat un proces în Franţa

Omul de afaceri Sever Mureşan (foto) a scăpat de impozitare fiscală în Franţa, pentru anii 1994 şi 1995. Potrivit avocaţilor săi, Mureşan a câştigat un proces cu statul francez, prin care, la 31 decembrie anul trecut, Curtea de Apel din Lyon, Franţa, a decis desfiinţarea sentinţei Tribunalului Dijon, în ceea ce priveşte impozitarea fiscală a lui Mureşan pentru cei doi ani.

IMPOZIT REDUS


Omul de afaceri Sever Mureşan (foto) a scăpat de impozitare fiscală în Franţa, pentru anii 1994 şi 1995. Potrivit avocaţilor săi, Mureşan a câştigat un proces cu statul francez, prin care, la 31 decembrie anul trecut, Curtea de Apel din Lyon, Franţa, a decis desfiinţarea sentinţei Tribunalului Dijon, în ceea ce priveşte impozitarea fiscală a lui Mureşan pentru cei doi ani.

 

COMUNICAT. “Prin decizia din 20 noiembrie 2007, Directorul Naţional al Serviciului de Verificări a situaţiilor fiscale (Ministerul Economiei şi Finanţelor al Republicii Franceze) a pronunţat în fa­voa­rea domnului Mureşan o degrevare fi­s­ca­lă în total de 675.847 de euro, în ma­terie de impozit pe venit pentru anul 1994. Curtea de Apel, având în vedere această măsură, nu mai sta­tuează asupra impozitului pe ve­nit aferent anului 1994, cerere ră­ma­să fără obiect”, se arată în decizia in­stan­ţei din Lyon. Cotizaţia primară de impozit pe venit la care a fost obli­gat Mureşan pentru anul 1995 a fost redusă la concurenţa unei di­mi­nuări în baza a 1.403.090 de franci francezi din categoria veniturilor provenite din capitaluri mobiliare. Mureşan a fost astfel descărcat de toate plăţile suplimentare în litigiu pentru cei doi ani, dar şi de cotizaţia suplimentară privind contribuţia la rambursarea datoriei sociale la care a fost obligat pentru anul 1995. Sta­tul francez îi va returna lui Mureşan suma de 4.000 de euro.

 

Astfel, la capătul a cinci ani de procese pe această temă, avocaţii omului de afaceri susţin acum că nu există infracţiunea de “evaziune fiscală” pe care Mureşan ar fi comis-o în Franţa prin nedeclararea unor sume considerate venituri şi impo­zitate din oficiu de Administraţia Fiscală franceză din Dijon. Ei spun că prin decizia Curţii de Apel din Lyon a fost reparată o eroare judiciară gravă. Reamintim că anul trecut Mureşan a fost extrădat în Franţa în baza unui mandat internaţional de arestare emis sub acuzaţia de implicare în comandarea unui asasinat.

×
Subiecte în articol: observator mureşan