Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când spui Nat King Cole, nici nu ştii la ce să te gândeşti prima dată... Să-l apreciezi pentru cariera sa de jazz, să-l iubeşti pentru tangourile fermecătoare sau să-l respecţi pentru cât de mult a luptat împotriva rasismului?
Prin propriile eforturi, demnitate şi pasiune s-a ridicat deasupra întregii lumi şi a scris pe cer că "planeta trebuie construită prin speranţe".
Artiştii l-au considerat pe Cole un împătimit al jazzului. Oamenii de rând însă l-au iubit pentru faptul că, atunci când urca pe scenă, îşi dorea înainte de toate ca publicul să fie mulţumit. Când pronunţi numele lui Nat King Cole, ai senzaţia că dai drumul unor litere făcute să fie una lângă alta.
Nathaniel Adams Coles s-a născut în Montgomery, Alabama, la 17 martie 1919, de ziua Sfântului Pa-trick. Cu ajutorul mamei sale, de altfel singurul profesor de pian pe care l-a avut, prima lui interpretare a avut loc la vârsta de 4 anişori. Urcat pe o scenă improvizată, notează site-ul oficial al artistului, Nat a cântat "Da, noi nu avem banane!". Şi aşa a început totul...
De-a lungul unei cariere de peste 20 de ani, Nat King Cole nu a studiat numai jazz şi gospel, a fost atras şi de muzica clasică. A interpretat, după cum însuşi spunea: "De la Bach la Rachmaninoff". Frank Sinatra l-a numit "împărat" al jazzului.
Celebrul showman Ed Sullivan i-a strâns mâna cu căldură, iar Chuck Berry i-a acordat titulatura de "tătic". În ceea ce-l priveşte pe Nat, cel mai bun lucru pe care l-a învăţat a fost "să iubească pentru a fi iubit".
