x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ne-am liniştit: monumentele istorice din Capitală se demolează numai cu AUTORIZAŢIE!

Ne-am liniştit: monumentele istorice din Capitală se demolează numai cu AUTORIZAŢIE!

05 Feb 2014   •   18:49
Ne-am liniştit: monumentele istorice din Capitală se demolează numai cu AUTORIZAŢIE!

Monumentele istorice din Capitală se demolează numai cu autorizaţie, a precizat azi ,arhitectul şef Gheorghe Pătraşcu.

'Nu se demolează monumente istorice în Capitală decât cu autorizaţie. Primăria Capitalei respectă legislaţia în domeniu, există cazuri în care sunt monumente ce pot fi declasate şi chiar demolate eventual sau sunt monumente care unele sunt în mod eronat trecute pe listă, e problemă şi de evidenţă. Sunt clădiri ce sunt proprietate privată în general, or legislaţia din România e foarte clară, cel care are obligaţia de întreţinere e proprietarul. Programele româneşti de susţinere a domeniului restaurării sunt foarte subţiri din punct de vedere financiar, deci e o chestie şi de opţiune naţională', a spus Pătraşcu, în contextul în care mai multe ONG-uri au semnalat că o rezoluţie a Consiliului Internaţional pentru Monumente şi Situri Istorice (ICOMOS) cere sistarea demolărilor unor clădiri istorice în Capitală.

Gheorghe Pătraşcu a semnalat neajunsuri legislative în privinţa clădirilor de patrimoniu.

'Nu există nicio legislaţie mai dură referitor la neîntreţinerea proprietăţii în general, nu numai a monumentelor. În România, aproximativ 97% din fondul de locuit e privat, evident că există şi proprietari care nu-şi pot întreţine proprietatea, aici trebuie luate măsuri legislative', a afirmat arhitectul şef, citat de Agerpres.

El a opinat că soluţiile privind protejarea monumentelor istorice din Capitală sunt foarte numeroase şi complexe, plecând de la legislaţie, voinţă politică la acordarea de finanţări.

 

 

 

 

×