Muzică, dansuri, box thailandez, demonstraţii de artă culinară thailandeză, sculpturi în fructe şi legume, artizanat.
Ambasadorul regatului Thailandei, excelenţa sa dna Chantipha Phutrakul a deschis ieri marele eveniment cultural al anului organizat de ţara pe care o reprezintă: Festivalul Culturii Thailandeze 2010.
Festivalul are ca gazdă principală Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", apoi Parcul Cişmigiu, şi se va desfăşura în perioada 17-22 septembrie.
Reginele acestui festival sunt mătasea thailandeză, cea mai scumpă şi frumoasă mătase din lume, şi spectacolul de dans şi muzică tradiţională thailandeză "Nestemate ale tezaurului Cultural Thailandez-Oglindiri" care va avea loc duminică, 19 septembrie, la Ateneul Român.
Până la 19 septembrie, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", vizitatorii pot admira expoziţia "Uimitoarea Thailanda", în care se regăsesc obiecte realizate de artizanii thailandezi, măşti folosite la dansul clasic thailandez, fotografii ale unor locuri fascinante din Regatul Thailandei.
Uimitoarea Thailanda ne invită să o descoperim.