Totodată, a menţionat că urmează să fie realizate sau actualizate expertizele pentru podurile şi pasajele administrate de către Primăria Capitalei. Administraţia Străzilor are în administrare 24 de poduri şi 16 pasaje - atât rutiere, cât şi pietonale.
"Pe fiecare dintre ele vom face sau vom actualiza expertiza care s-a făcut, pentru a avea o imagine de ansamblu pe investiţiile viitoare, care trebuie să fie consistente. Pe anul 2023, investiţia majoră pe care o avem pe segmentul acesta este pe Podul Grant, unde o să facem cam o treime. Deci, s-a făcut o treime şi noi avem puşi bani ca să facem încă o treime", a declarat primarul general marţi.
În ce priveşte lucrările pentru instalarea centralei provizorii de termoficare pe amplasamentul fostei Centrale Termoelectrice Titan, el a precizat că acestea vor fi încheiate în ianuarie. El a menţionat că termenul contractual este luna februarie, chiar dacă iniţial firma S.C. Energofor S.A estima că lucrările se vor încheia în decembrie 2022.
"Termenul contractual era februarie. În momentul în care am fost pe şantier - dacă nu mă înşel, în septembrie -, erau optimişti, spuneau că termină în decembrie. Acum, termenul pe care ni l-au dat este sfârşit de ianuarie. Deci, cu mare-mare probabilitate, la sfârşitul acestei luni o să funcţioneze. Totul este instalat, se fac probele de presiune", a precizat edilul general.
În noiembrie 2022, Nicuşor Dan anunţa că procedura pentru reluarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a Podului Grant a fost lansată în SEAP de Administraţia Străzilor Bucureşti (ASB). Termenul de depunere a ofertelor a expirat pe 3 ianuarie 2023.
"Acest proiect reprezintă o prioritate pentru Municipalitate, în condiţiile în care obiectivul a fost finalizat în anul 1982 şi reabilitat în urmă cu 15 ani. Lucrările ce urmează a fi executate vizează structura de rezistenţă a pasajului, reabilitarea liniei de tramvai, a căii rutiere, dar şi refacerea celor 6 bretele şi a trotuarului pietonal. Valoarea estimată a lucrărilor este de 57.820.005,09 lei, iar durata de execuţie este de 24 de luni", preciza, atunci, edilul general.