x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: Să ne oprim o clipă şi să ne gândim la cei ce au stat în picioare în timpul regimului comunist, cu preţul vieţii

Nicuşor Dan: Să ne oprim o clipă şi să ne gândim la cei ce au stat în picioare în timpul regimului comunist, cu preţul vieţii

de Redacția Jurnalul    |    14 Mai 2023   •   19:40
Nicuşor Dan: Să ne oprim o clipă şi să ne gândim la cei ce au stat în picioare în timpul regimului comunist, cu preţul vieţii

Edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis un mesaj, duminică, cu prilejul Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, arătând că regimul comunist a încercat să-i îngenuncheze pe "păstrătorii conştiinţei societăţii", care "au stat în picioare, cu preţul vieţii lor".

"Ziua martirilor din temniţele comuniste. În 14 mai cinstim memoria deţinuţilor din temniţele comuniste. Unii au murit. Alţii au intrat tineri şi au ieşit peste 10 sau 15 ani. Întemniţându-i, regimul comunist a încercat să îngenuncheze păstrătorii conştiinţei societăţii. Să ne oprim o clipă şi să ne gândim la cei care au stat în picioare, cu preţul vieţii lor", a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.

×
Subiecte în articol: nicusor dan regim comunist