x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan: Am finalizat înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene

Nicușor Dan: Am finalizat înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene

de Redacția Jurnalul    |    27 Noi 2023   •   19:15
Nicușor Dan: Am finalizat înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță luni finalizarea înlocuirii primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene.

„Am finalizat înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene. Instalația este în funcțiune și alimentează 174 blocuri, respectiv 9.807 apartamente din sectorul 6 (Bd. Iuliu Maniu – intrarea Jarului – str Corbilor – str Apusului – str Ghirlandei)”, scrie pe Facebook Nicușor dan.

Primarul general al Capitalei precizează că alte șapte șantiere pentru înlocuirea sistemului de termoficare finanțate cu fonduri POIM sunt în prezent deschise și se află în diferite stadii de execuție.

„În afară de acestea, trei obiective sunt în faza de autorizare, iar restul (până la 25) sunt în faza de proiectare”, încheie Dan.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: nicusor dan termoficare