x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noi dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiță: Kovesi se autoinculpă

Noi dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiță: Kovesi se autoinculpă

17 Feb 2019   •   22:07
Noi dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiță: Kovesi se autoinculpă

Sebastian Ghiță a făcut noi dezvăluiri, la Antena 3, cu privire la extrădarea lui Nicolae Popa. Se pare că Kovesi nu a informat poliția cu privire la plățile pentru închirierea aeronavei și a mai avut nevoie de bani în plus, pe care i-a cerut la o întâlnire față în față, lui Sebastian Ghiță.

”Din ce am auzit din cadrul anchetei, pentru cele toate 3 capete de acuzare au toate dovezile necesare. Sunt convins că vor mai obține probe pe parcurs. 

Deja toate apărările lui Kovesi au picat și mențiunea că nu avea atribuții, o învinovățește și se autoinculpă. Ea nu putea coordona această operațiune de extrădare și nu putea da bani de la buget.

Din punctul meu de vedere, cazul e lămurit deplin. Kovesi e urmărită penal. Kovesi a coordonat acțiunea și poliției nu le-a spus vorba despre aceste două plăți. MAI nu avea banii necesari, de aceea mi-a cerut acești bani. Banii i-a cerut față în față”, a declarat Sebastain Ghiță.

×