x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul cooperativelor agricole a trecut de 1.800

Numărul cooperativelor agricole a trecut de 1.800

12 Iul 2021   •   09:20
Numărul cooperativelor agricole a trecut de 1.800

La începutul lunii iulie, în România erau în total 1.831 de cooperative agricole înfiinţate. Numărul acestora a crescut din 2016 încoace, căci numai în ultimii cinci ani au apărut 935 de cooperative agricole, adică o cooperativă la 2,5 zile, potrivit calculelor făcute de ZF.

„Principalul factor pentru care mulţi fermieri s-au asociat este dat de accesul la fonduri europene prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală. Cooperativele au avut anumite avantaje la punctaj şi au putut accesa bani nerambursabili de până la 90% din investiţie, iar astfel au putut să şi crească mai rapid“, spune Horaţiu Raicu, preşedinte al Cooperativei Agricole Agrostar.

Primele 20 de cooperative agricole din România, după cifra de afaceri, au realizat anul trecut, în total, veni­turi de 933,5 milioane de lei, potrivit calculelor ZF pe ba­za datelor de la Registrul Comerţului.

Cele mai multe com­panii au avut venituri în scădere, din cauza secetei pe­do­logice, care a afectat puternic producţiile de cereale. Spre comparaţie, în 2019, primele 10 cooperative agricole din România realizaseră venituri totale de 855,3 milioane de lei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cooperative agricole